Cărți Symbio
Dosare editoriale deschise: actualizări ale autorului, anexe, dosar de presă, evenimente și contribuții moderate în jurul cărților Paideia.
Răsfoire pe domenii
Toate cărțile
Matricile spatiului traditional
Autorul prezintă modul în care coordonatele spațiului – numite și matrici și izvorâte din spaţialitatea arhaică – pot avea puterea de a genera arhitectură…
Mavrodin – album
Când iraţionalul convieţuieşte paşnic alături de o luciditate de cristal, se pot naşte idei.
Mediul înconjurător (e-book)
Lucrarea de faţă încearcă să explice sensul celor mai uzitaţi termeni din domeniul de maximă importanţă pentru omenire în ziua de azi, acela al…
Memoriile unui preot rus la început de communism
Autorul PETRU VASILCOVSCHI s-a născut la începutul secolului XX, în Podolia (Ucraina), la marginea de nord-est a României Mari. A devenit preot în în anul 1922. Paginile…
Mesianismul Torei. Sărbătorile iudaice şi transcendenţa lor (e-book)
Daniela Reghina Onu ne reaminteşte că ideea de sărbătoare e legată de sacru şi de relaţia pe care o poate avea omul, atât cât…
Mesianismul Torei. Sărbătorile iudaice şi transcendenţa lor-Daniela Reghina Onu
Daniela Reghina Onu ne reaminteşte că ideea de sărbătoare e legată de sacru şi de relaţia pe care o poate avea omul, atât cât…
Mesterul Manole (in ro, germ, engl, fr, spaniola) – L3-Balada folclorica
Baladă folclorică - în română, germană, engleză, franceză şi spaniolă.
Mesterul Manole (în ro, germ, engl, fr, spaniola) e-book – L3-Balada folclorica
Baladă folclorică - în română, germană, engleză, franceză şi spaniolă.
Metafizica
Metafizica a exercitat o influență majoră asupra istoriei filosofiei occidentale.Este considerată una din operele filosofice fundamentale și una din lucrările principale ale lui Aristotel.
Metafizica
Metafizica este una din lucrările principale ale lui Aristotel și o operă esențială a filosofiei europene. Cartea a avut o influență majoră în istoria ideilor și,…
Metafizica
Metafizica este una din lucrările principale ale lui Aristotel și o operă esențială a filosofiei europene. Cartea a avut o influență majoră în istoria ideilor…
Metafizica – Aristotel, (e-book) trad.Gheorghe Vlăduţescu
Traducerea a urmat textul ediţiei Bekker: Aristotelis opera ex recensione Immanuelis Bekker edidit Academia Regia Borussica (II, 1831) la care s‑a adăugat paginaţia standard.
Metafizica – Aristotel, (e-book) traducere Gheorghe Vlădutescu
Metafizica este una din lucrările principale ale lui Aristotel și o operă esențială a filosofiei europene. Cartea a avut o influență majoră în istoria ideilor și,…
Metafizica idealista a budhismului Vijñānavāda
„Poate fi realitatea neatinsă de rău?” Potrivit adepților filosofiei Vijñānavāda: „Da”! Filosofii budhişti aparţinând ramurii Vijñānavāda susțin, la baza doctrinei acestora, o explicaţie a…
Metafizica idealistă a budhismului.Cele trei registre ale existenţei şi problema continuităţii lor (e-book)-Ovidiu Cristian Nedu
Vijnanavada este una dintre cele două mari ramuri ale Mahayanei, budhismul nordic, cealaltă fiind Madhyamika. Diferenţa între cele două şcoli ţine de modul în…
Metafizică şi credinţă (e-book)
Autorul reuşeşte să transforme orice dialog într-o meditaţie plină de miez, în care hieratica sa statură intelectuală se impune. Ochiul critic e creator, deschide…
Metafizică și etică
Studiile din lucrarea de față au apărut de-a lungul mai multor ani în diverse reviste de specialitate și volume colective. În vederea cuprinderii în…
Metafizică și etică (e-book)
Studiile din lucrarea de față au apărut de-a lungul mai multor ani în diverse reviste de specialitate și volume colective. În vederea cuprinderii în…
Metamorfoze biblice ale psihologiei urâtului genial.Cazul poetului şi profetului Al Doilea Isaia
Gândirea autorului nu este independentă, adică nu depinde numai de raţiune, ci este supradeterminată de trăsăturile sale psihologice induse de urâţenia lui congenitală.
Metamorfoze biblice ale psihologiei urâtului genial.Cazul poetului şi profetului Al Doilea Isaia (e-book)
Gândirea autorului nu este independentă, adică nu depinde numai de raţiune, ci este supradeterminată de trăsăturile sale psihologice induse de urâţenia lui congenitală.
Metamorfozele sacrului – Dicţionar de mitologie populară (e-book)
Lucrarea oferă o imagine de ansamblu asupra întregului sistem de reprezentări mitologice din care fac parte şi demonii - personificări ale bolilor, ale răului…
Metamorfozele sacrului – Dictionar de mitologie populara- Antoaneta Olteanu
Lucrarea oferă o imagine de ansamblu asupra întregului sistem de reprezentări mitologice din care fac parte şi demonii - personificări ale bolilor, ale răului…
Meteorologie populară. Observări, credințe și obiceiuri
Descifrarea vremii, cu veacuri în urmă, când oamenii nu aveau tehnologii performante sau mijloace de informare, în masă, se realiza prin simpla observare a…
Meteorologie populară. Observări, credințe și obiceiuri (e-book)
Generații întregi, veacuri de‑a rândul au observat tot ce le înconjoară, ca apoi din schimbări, adeseori cu totul neînsemnate, să‑și fixeze anumite semne, de…
