Metafizică și etică

Selectarea acestora s-a făcut după criteriul îmbinării a două direcții fundamentale ale filosofiei, care au caracterizat-o dintotdeauna, conturând-i cu fermitate chipul inconfundabil: metafizica și etica.

Într-un fel, ele constituie polii între care s-a edificat drumul gândirii sale în cea mai mare parte din istoria-i multimilenară. Chiar și în zilele noastre, când se pare că vremea marilor sisteme metafizice a trecut, cele două direcții rămân încă foarte puternice în peisajul extrem de variat al filosofiei, deoarece gândirea speculativă nu a murit, dimpotrivă, iar etica filosofică și-a extins competența asupra tuturor aspectelor vieții oamenilor, nu numai în plan privat, ci și în zona profesională și publică.  

Dar relația dintre metafizică și etică nu vizează doar virtuțile lor complementare în configurarea, fie ea ancestrală sau actuală, a sferei filosofiei. Fiindcă deși ele vizează niveluri aparent opuse ale realității – cel inteligibil, abstract, etern și imuabil, ieșit de sub incidența percepției senzoriale, și cel format din tot ce poate fi mai concret și mai perisabil, incluzând cele mai banale aspecte ale vieții cotidiene –, niciodată acestea nu s-au dezvoltat în mod izolat una de cealaltă.

Astfel, etica filosofică a urmărit întotdeauna să își întemeieze valorile, principiile și normele din perspectiva mai largă a unei concepții despre om și despre lume, pe care nu o putea obține decât prin apelul la metafizică. La rândul său, metafizica s-a avântat mereu neobosită „dincolo de fizică” doar pentru ca, ulterior, să o explice mai bine pe cea din urmă, oferindu-i omului șansa să poată acționa în cunoștință de cauză în cadrul ei; de aceea toate concepțiile metafizice configurează în subsidiar, mai mult sau mai puțin implicit, modele ideale despre cum să trăim corect, în conformitate cu „natura” noastră și cu „natura” în genere, cu alte cuvinte, despre cum să trăim cel mai bine. De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că, atunci când filosofii au încercat să identifice termenul central al metafizicii, unul din conceptele privilegiate, alături de cel de „Ființă”, a fost acela al „Binelui”.  

Așadar, între metafizică și etică au existat permanente schimburi, transferuri, influențe, iar lucrul acesta se poate observa la majoritatea filosofilor. În acest sens,  toate studiile din prezentul volum sunt „studii de caz”, care ilustrează fiecare dintre aceste două mari orientări filosofice, precum și interferențele dintre ele. Operând selecții determinate de interesele proprii de cercetare ale autoarei, volumul acoperă întreaga istorie a filosofiei, din Antichitatea greacă până în contemporaneitate.