Dosar Symbio

Metafizică şi credinţă (e-book)

Dosar viu Paideia Symbio

A te plasa în deschiderea ultimă, acolo unde lumea văzutelor se îngâna cu genunea nevăzutelor este un gest temerar, mărturie a maturităţii şi forţei spirituale. Dorin Ştefănescu este unul dintre cei aleşi. Atent la gândul înalt al celorlalţi, dar liber în acelaşi timp de constrângeri, el reuşeşte să transforme orice dialog într-o meditaţie plină de miez, în care hieratica sa statură intelectuală se impune. Ochiul critic e creator, deschide perspective, întemeiază. Profund şi rafinat în fiecare pagină, Dorin Ştefănescu circumscrie ideea cu răbdare, perseverenţă şi har, o explorează cu migăloasă atenţie, afirmându-şi mereu, fără complexe, propria viziune. Interpretarea fenomenologică pare a fi metoda preferată, aşezată la egală distanţă între abstracţia metafizică şi patosul învăluitor al credinţei. Fin artizan al cuvântului (pe care-l modelează cu suverană ştiinţă), autorul cărţii de faţă ne invită să-l acompaniem în ascensiunea plină de neprevăzut spre abisul iluminat şi atotţiitor. (Corneliu Mircea)

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9789735962944

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.