Istoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705-1985)
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a…
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a…
Această enciclopedie a filosofiei greceşti, ia seamă, cu deosebire, la acei termeni care, puşi în semnificaţie de antici, aveau să constituie „fondul de bază”…
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai…
Această enciclopedie a filosofiei greceşti, ia seamă, cu deosebire, la acei termeni care, puşi în semnificaţie de antici, aveau să constituie „fondul de bază”…
Pentru a putea fi cunoscută și înțeleasă specificitatea românească, volumul prezent constituie o invitație concretă pentru a fi cumpărată, oferită, însă neaparat citită și…
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a…
Cuprinzând un numar de sarbatori cu date relativ fixe (începand cu sarbatoarea Craciunului) sau mobile, variind de la an la an, în functie de data la care…
Prin descrierea decadenței, a violenței și a duplicității, care pândesc neîncetat destinul oamenilor, Satyricon conține un mesaj profund și, în același timp, actual pentru…
In acest volum Z. Rostas ne ofera scrisorile pe care le-a primit in anii optzeci de la Henri H. Stahl, scrisori primite de la…
Radu Lungu selectează și strânge în volumul editat de Paideia însemnări de sec. XIV – XIX. Textele sunt grupate, așa cum anunță subtitlul cărții,…