Cărți Symbio
Dosare editoriale deschise: actualizări ale autorului, anexe, dosar de presă, evenimente și contribuții moderate în jurul cărților Paideia.
Răsfoire pe domenii
Toate cărțile
Despre Pythagora și pythagorei – Philolaos (e-book)- Traducere și note de Mihai Nasta Ediția a II-a
Opera lui Philolaos este importantă și inovatoare, fiind prima care se ocupă de învățăturile lui Pythagora. Aceasta a inspirat foarte mult școala platoniciană.
Despre Pythagora și pythagorei (e-book) – Fragmente Traducere și note de Mihai Nasta Ediția a II-a
Dintre cele mai cunoscute de toţi era învăţătura potrivit căreia sufletul este, după cum spune el, nemuritor iar apoi trece în alte specii de…
Despre sensul vieții
Volumul cuprinde cinci eseuri filosofice pe tema sensului vieții, scrise de filosofi și gânditori de primă mărime ai secolului XX: R. Taylor, J. Wisdom,…
Despre sensul vieții (e-book)
Volumul cuprinde cinci eseuri filosofice pe tema sensului vieții, scrise de filosofi și gânditori de primă mărime ai secolului XX: R. Taylor, J. Wisdom,…
Despre sfinţi şi asini (e-book)
Copilul mesianic este îndreptăţit să predice învăţătura despre prima literă a alfabetului, să-i dezvăluie misterul, deoarece El este Alpha şi Omega, omniscienţa Sa este consubstanţială infinitului ontologic.
Despre stăpânirea şi înrobirea de sine (e-book)
Mihai Salvan debutează cu o scriere despre libertate, luându-l pe Origene ca referenţial. Liberi, în absolut, sau neliberi, unii la alţii, pentru Origene sunt…
Despre viețile și doctrinele filosofilor
Unicitatea cărții constă în faptul că este una dintre puținele operele care s-au păstrat de la înțelepții Antichității eline; mai mult, ea cuprinde numeroase…
Despre viețile și doctrinele filozofilor
Opera lui Diogene Laertios este un izvor neprețuit pentru cunoașterea filozofiei Greciei antice, fiind singura lucrare de acest gen care s-a păstrat în întregime.…
Despre zvonuri și taină
Inspirat de un mic apolog aflat într-o colecție de pilde privind viața și învățăturile unor monahi-părinți ai deșertului, Despre zvonuri și Taină este istoria…
Despre zvonuri și taină (e-book)
Volumul de faţă reproduce textul lucrării Despre zvonuri şi taină, păstrat sub forma unei dactilograme (datate prin menţiunea: 24 iulie, Sinaia - 28 octombrie,…
Dialectica existentiala a divinului si umanului
Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948) a fost un filosof rus care s-a ocupat, între altele, de filosofia religiei. Este un reprezentant al existențialismului.
Dialectica existenţială a divinului şi umanului (e-book)
Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948) a fost un filosof rus care s-a ocupat, între altele, de filosofia religiei. Este un reprezentant al existențialismului.
Dialog despre artă
Anatoli Vasilievici Lunacearski a fost un revoluționar marxist rus, critic de artă și ziarist, primul Comisar al Poporului pentru Instrucția Publică, responsabil de sectorul cultură și educație.Prin scrierile sale, a analizat…
Dialog despre artă (e-book)
Anatoli Vasilievici Lunacearski a fost un revoluționar marxist rus, critic de artă și ziarist, primul Comisar al Poporului pentru Instrucția Publică, responsabil de sectorul cultură și educație.Prin scrierile sale, a analizat…
Dialog împotriva luciferienilor. Introd., trad. şi note de Dan Negrescu
Talentul narativ al Sfântului Ieronim este inconfundabil, aşezându-l în rândul acelor „bărbați deplini întru graţia spiritului” despre care el însuşi vorbeşte.
Dialog împotriva luciferienilor. Introd., trad. şi note de Dan Negrescu (e-book)
Sfântul Ieronim pune în discuție condiția ierarhului. Este un dialog care încearcă să demonstreze, prin personajul luciferian, că pedeapsa trebuie să fie cu atât…
Diavolul învrăjbitor al lumii după credințele poporului român
Vii încă, narațiunile lui Tudor Pamfile ne spun multe despre cei care le-au creat și vehiculat în timp, despre structura și principiile morale ale…
Diavolul învrăjbitor al lumii după credințele poporului român (e-book)
Materialul faptic și intuiția științifică îl conduc pe Tudor Pamfile la o ordonare logică a textelor, chiar la o tipologie tematică sau motivică, unele…
Dicţionar de divinaţie populară românească -Valeriu Bălteanu
Acest dicţionar oferă specialiştilor posibilităţi de studiere în profunzime a problematicii generale a lexicului magic
Dicţionar de divinaţie populară românească (e-book)
Acest dicţionar oferă specialiştilor posibilităţi de studiere în profunzime a problematicii generale a lexicului magic
Dicţionar de magie populară românească
Lucrarea se înscrie pe linia unor preocupări constante ale autorului de cercetare a lexicului magic.
Dicţionar de magie populară românească (e-book)
Acest dicţionar oferă specialiştilor posibilităţi de studiere în profunzime a problematicii generale a lexicului magic.
Dicţionar de mitologie (Demoni, duhuri, spirite)
Această lucrare adună la un loc informații spectaculoase despre ființe mitologice dintr-un areal foarte larg. Cititorul va descoperi pe lângă descrierea fizică şi a…
Dicţionar de mitologie (Demoni, duhuri, spirite)-e-book
Această lucrare adună la un loc informații spectaculoase despre ființe mitologice dintr-un areal foarte larg. Cititorul va descoperi pe lângă descrierea fizică şi a…
