L’Empereur Titus
Volumul prezent este invitația concretă pentru o lectură deosebit de interesantă, totodată un periplu elegant prin aristocrația imperiului roman, influențată de monarhiile orientale, dintre…
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
Volumul prezent este invitația concretă pentru o lectură deosebit de interesantă, totodată un periplu elegant prin aristocrația imperiului roman, influențată de monarhiile orientale, dintre…
În încercarea de a organiza logic diferitele contribuții speciale ale cercetării ontologiei analitice, Ilie Pârvu evidențiază, în acest volum, rolul categoriilor formale, categorii-operatori, în determinarea structurii…
Tragediile celor trei mari poeți, Eschil, Sofocle și Euripide sunt în primul rând artă. Dar ele au și o filosofie, sunt monumente de limbă,…
Fiecare dintre aceste trei popoare aduce lumii un punct de vedere, un fel de-a fi și de-a gândi propriu. Într-un anumit sens, această varietate…
Unicitatea cărții constă în faptul că este una dintre puținele operele care s-au păstrat de la înțelepții Antichității eline; mai mult, ea cuprinde numeroase…
Viziunea scepticismului dezvoltată de Sextus Empiricus a avut o contribuție majoră pentru istoria filosofiei grecești. Scrierile sale cuprind cea mai completă relatare a scepticismului…
Textele platonice sunt lămurite și prefațate, întrucât cititorul trebuie să știe că urcarea muntelui este dificilă și că asemenea unui drum inițiatic – traseul…
Opera lui Philolaos este importantă și inovatoare, fiind prima care se ocupă de învățăturile lui Pythagora. Aceasta a inspirat foarte mult școala platoniciană.
Volumul reprezintă o lucrare de mari dimensiuni despre ideea de metodă și cuprinde și textele de referință analizate.