O istorie a teoriilor despre artă (Sec. XV-XX) (e-book)
Volum alcătuit din studii şi eseuri consacrate unor subiecte prefirate pe spaţiul a cinci sute de ani de experienţe, trăiri, înfăptuiri şi exegeze ale…
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
Volum alcătuit din studii şi eseuri consacrate unor subiecte prefirate pe spaţiul a cinci sute de ani de experienţe, trăiri, înfăptuiri şi exegeze ale…
Velazquez. Goya este o analiză inedită a vieților celor doi pictori în care Jose Ortega y Gasset își dezvăluie extraordinara intuiție grație căreia reconstituie…
O excelentă radiografie a societatii burgheze bucureștene din perioada interbelică, într-o manieră care l-a consacrat pe Călinescu drept unul din cei mai mari reprezentanți…
Ţuica a însoţit ţăranul român, şi nu numai, în trecerea lui prin vremelnicia vieţii (botez, nuntă, pomana mortului), de Paşti și de Crăciun, în…
Această ediție specială a prozei lui Caragiale cuprinde nuvelele și schițele publicate în timpul vieții și este îmbogățită cu un fotodocumentar biografic.
„Odată cu teatrul lui Caragiale, povestirile lui Creangă şi poeziile lui Eminescu, literatura română a intrat pentru prima dată în circuitul larg al valorilor…
Tema este una interdisciplinară: nivelurile lumii în filosofia religiei (cu câteva exemple din cosmologii tradiționale) și filosofia științei. Se discută despre nivelurile realității conform noilor cercetări din știință…
EXPLICAŢII teoretice şi practice privitoare la ingeniosul şi meşteşugitul joc al pieselor, numit ŞAH în limba poporului, ediție bilingvă latină - română.
Literatura vânătorească în România a cunoscut prea puţine trepte de referinţă de-a lungul timpului. Scrieri precum „Manualul vânătorului“ de C.C. Cornescu sau „Pseudo-kinegetikos“ de…
Odiseea este una dintre cele mai vechi și renumite opere literare din mitologia antică. Ea prezintă peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor lui din Itaca pe drumul…