Etnosofia (e-book) – Petru Ursache Ediția a II-a
O fascinantă incursiune în domeniul filosofiei populare, în încercarea de a surprinde variatele aspecte ale modului de a gîndi și a privi lumea al…
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
O fascinantă incursiune în domeniul filosofiei populare, în încercarea de a surprinde variatele aspecte ale modului de a gîndi și a privi lumea al…
Aşa cum se ştie, arheologia a apărut tîrziu în cîmpul cercetării istorice, metodele ei s-au precizat abia în secolul acesta, iar odată cu ele…
Paideuma occidentală se caracterizează prin urmare printr-o „furie organizată”, prin permanenta vigoare a efectului ei; paideuma orientală, prin alternanţa bruscă de calm răbdător…
Ţuica a însoţit ţăranul român, şi nu numai, în trecerea lui prin vremelnicia vieţii (botez, nuntă, pomana mortului), de Paşti și de Crăciun, în…
Literatura vânătorească în România a cunoscut prea puţine trepte de referinţă de-a lungul timpului. Scrieri precum „Manualul vânătorului“ de C.C. Cornescu sau „Pseudo-kinegetikos“ de…
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care…
În contextul crizei în care intrase Imperiul otoman ca urmare a asediului ratat al Vienei (1683) şi al ofensivei armatei habsburgice, principatele române deveniseră…
Cartea Nume populare pentru suferinţe; leacuri de beteşug cuprindeinventarul medicinii populare românești, realizat de renumitul ecolog George Bujorean.
Vecinătatea, după cum o arată și numele, este o asociere între vecini, după criteriul strict al contiguității spațiale: toți locuitorii majori ai unei străzi…
Profeția de Martin van Creveland ne oferă o examinare amplu documentată și profund reflexivă a unui domeniu critic al preocupărilor umane.