Măşti şi oglinzi (e-book)
Cartea se constituie in totalitate ca un poem estetic, pilduitor uman, cu o uluitoare bogatie de limbaj V.T. se dovedeste un erudite, o constiinta…
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
Cartea se constituie in totalitate ca un poem estetic, pilduitor uman, cu o uluitoare bogatie de limbaj V.T. se dovedeste un erudite, o constiinta…
Şcoala Sociologică de la Bucureşti a fost inventată, dezvoltată, în „Sala luminoasă“. Ar fi inutil s-o căutăm prin Bucureşti: „Sala luminoasă“ a fost ba…
G. M. Cantacuzino, arhitect din spiţa celor mari, studios al istoriei, scriitor subtil, a însufleţit alături de alţi intelectuali cercul „Simetria” şi revista lui.
Investigând domeniul cărţii, al tiparului, autoarea face o incursiune în lumea mănăstirilor, bisericilor şi schiturilor ctitorite de înalţi ierarhi, preoţi şi monahi, în perioada…
În România, fondatorul geografiei urbane este Vintilă Mihăilescu, care încă din 1915 a elaborat, sub îndrumarea lui Simion Mehedinţi, lucrarea „Bucureştii din punct de…
Aceastã carte se adresează celor ce vor să parcurgă drumul lung şi dificil al dobîndirii unei formaţii intelectuale capabile să-i facă să se opună…
Străvechea deschidere theo-nomă a deschis orizontul trans-individual, misterios, în spaţiul magic al căruia sinele se simte, pe de o parte, ocrotit şi, pe de…
Acest volum tratează protestele din ianuarie-ferburarie 2012. După toate regulile artei, este prea devreme pentru o analiză sociologică aprofundată.
Cum se poate scrie despre mineri după Mineriade? Un singur lucru ni se pare evident: nu din perspectiva Mineriadelor!
Cercetător (antropologie religioasă) la Muzeu Țăranului Român, Anca Manolescu este doctor în filosofie al Universității din București. Volumul de față este rezultatul tezei sale…