Cerul şi podoabele lui (e-book)
Volumul de faţă surprinde poate tocmai esenţa privitoare la manifestările poporului român, unde întregul edificiu simbolic se înalţă în orizontul credinţei.
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
Volumul de faţă surprinde poate tocmai esenţa privitoare la manifestările poporului român, unde întregul edificiu simbolic se înalţă în orizontul credinţei.
Bruno Zevi este unul dintre cei mai importanți teoreticieni europeni ai modernității arhitecturale. Om de stânga, antifascist până la a considera că și simetria…
Opusul, tradus acum pentru prima dată în limba română, face parte dintr-un corpus de aproximativ 50 de scrieri, redactate în greacă şi cuprinzând comentarii…
Jonathan A. Hale este profesor de teoria arhitecturii la Departamentul de Arhitectură al Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii din Nottingham, Marea Britanie. S-a…
Lucrarea oferă o imagine de ansamblu asupra întregului sistem de reprezentări mitologice din care fac parte şi demonii - personificări ale bolilor, ale răului…
Lucrarea Ioanei Popescu oferă o perspectivă antropologică asupra esteticii creaţiei ţărăneşti, o tentativa de transgresare a graniţelor domeniului printr-un studiu multidisciplinar: etnologic, estetic, antropologic,…
O sintagmă care a făcut istorie. O sintagmă legată de istorie. O sintagmă disputată. Controversată. Asumată de mulți și contestată nu de puțini. Citată,…
Dintre toate piesele lui Shakespeare, de-a lungul secolelor, Hamlet a avut cea mai mare importanță și cea mai amplă recunoaștere.
Am urmărit în paginile de faţă să realizăm o imagine de ansamblu asupra activităţii românilor aflaţi peste hotare, atât în ţările Antantei: Franţa, Anglia,…
In general, domeniul de activitate al magiei a fost privit cu destula circumspectie. Religia oficiala califica drept magie ramasitele unor culte vechi, din dorinta…