Fragmentarium: Cum tace un pește. Proză scurtă (e-book)
Pe urmele lui Ţuţea – dar mult mai puţin încâlcit şi mai precis în delegarea cuvintelor, teoreticianul îşi distribuie ideile şi conceptele în proze…
Dosarele de carte asociate acestei categorii editoriale.
Pe urmele lui Ţuţea – dar mult mai puţin încâlcit şi mai precis în delegarea cuvintelor, teoreticianul îşi distribuie ideile şi conceptele în proze…
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.
Lucrarea, o adevărată operă monumentală, parcurge, cu detaliile şi precizia specifice ingineriei, toate etapele istorice ale uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ…
Omul este destinat prin natura sa nu numai pentru a trăi o existenţă biologică, ci și pentru bine şi pentru fericire. Fericirea presupune o…
Istoria ieroglifică reprezintă o mare alegorie care aduce cititorului cuvântul și gândul lui Dimitrie Cantemir asupra vremurilor sale și asupra naturii umane neschimbătoare peste…
În acest volum, cititorul va descoperi opera unuia dintre marii poeți ai canonului francez. Cartea este o preţioasă ediţie bilingvă a operei integrale a…
Despre înțelepciunea anticiloreste una dintre cele mai importante scrieri moderne și o încercare al lui Bacon de a oferi o viziune relevantă asupra unor teme…
Metafizica este una din lucrările principale ale lui Aristotel și o operă esențială a filosofiei europene. Cartea a avut o influență majoră în istoria ideilor și,…