Voinţa de fericire

„Fericirea nu este un simplu concept teoretic, fericirea nu este o abstracțiune. Fericirea nu este un construct psihologic steril ci este o experiență cât se poate de concretă, de palpabilă chiar, o stare identificabilă și conștientizată. Fericirea dispune de finalități clare de recompensare superioară, obiectivate în înălțarea la un nivel de echilibru și de trăire imposibile de atins altfel.

Omul virtuos este un candidat la fericire. Pentru că are în virtuțile trăite și automatizate prin repetare, în reflexele sale etice, repere solide și perene care-i oferă stabilitate emoțională și intelectuală și astfel nu poate fi scindat de formele superficiale și efemere aducătoare de false mulțumiri sau de non-satisfacții.

Dar nu se poate vorbi de virtuți în absența formării caracteriale și nu avem caracter în absența educației. Dacă prin virtuți, individul uman, din bun devine mai bun, nu putem să nu remarcăm că șansele de a fi fericit cresc odată cu nivelul de educație sau mai precis spus, a fi fericit înseamnă a fi un om educat și de mare caracter.”

De ce am scrie despre fericire? De ce am irosi timp și energie pentru a readuce în discuție un lucru care ne este la îndemână și care pare a fi cunoscut de către toată lumea? La ce bun să ne preocupăm de un fapt ce ar trebui să fie mai de grabă simțit și trăit decât descris, gândit și analizat? De ce am face acest lucru, pentru că fericirea, ca să-l parafrazăm pe Jeremy Bentham este sublim să fie simțită, dar nu e amuzant, ba chiar e foarte plictisitor să vorbești despre ea. (…)

Noi credem că fericirea urmează, se dezvoltă și se trăiește în dependență și în sincron cu structura psihologică a individului. Adică devine posibilă integrând palierele prin care se manifestă ceea ce am numi sufletul nostru.

Pe această logică, prima parte a cărții se adresează palierului cunoașterii în absența căruia ideea de fericire s-ar estompa pentru că n-am ști ce trăim. Pe de altă parte cunoașterea lărgește perspectivele devenirii individului și maximizează șansele experimentării unei fericiri autentice. Vorbim deci despre actul de a cunoaște fericirea în ceea ce are ea definitoriu și cum a fost ea înțeleasă și justificată din perspectiva lumii ideilor filosofice. A-i urmări devenirea ideatică pornind de la antichitatea greacă și romană și până în prezent este un act care ne lărgește cunoașterea și care ne înalță pentru că știm ce trăim.

A doua parte a cărții are în vedere palierul afectiv, nivel la care fericirea este simțită și decodificată în toată gama expresivității sale emoționale. Pentru om este esențial nu doar ceea ce știe și ce face ci mai ales ce simte față de cele pe care le știe sau le face și mai ales cum simte toate acestea. (…)

Capitolul final al cărții atinge problema credințelor individului, în funcție de care sunt conștientizate, simțite și trăite în cele din urmă, lumea și experiențele sale.

Fericirea ca recompensă superioară a faptului că suntem este și rezultatul modului în care înțelegem și asimilăm mediul în care ființăm și a manierei în care interpretăm și reacționăm la solicitările acestuia. Credințele noastre pot facilita, pot încuraja sau determina trăirea fericirii sau pot limita, decolora și oferi spre experiență doar surogate ale acesteia.

Marin Drămnescu