Un român – împărat al Ţării de Foc

Sunt numeroase explicațiile pentru care secolul al XIX-lea a fost unul al marilor descoperiri de teritorii și culturi ale acestei planete. Trimiși de guverne, regi, societăți geografice, negustori, filantropi, interese personale, curiozitate insațiabilă, sărăcie sau chef de ducă, oamenii de pe patru continente călătoreau în toate direcțiile. Părea că nimeni nu mai poate să stea acasă:

Între aceștia – și câțiva români cât se poate de determinați: Badea Cârțan pleca pe jos spre Roma pentru a căuta mărturii ale istoriei poporului român, Grigore Antipa se îmbarca pe crucișătorul „Elisabeta” pentru a face cercetări de biologie marină, Bazil Assan era deja primul român care înconjurase globul, Franz Binder își construia o plută ca să navigheze pe Tigru spre Bagdad și mai apoi spre Sudan unde avea să vândă mărgele venețiene, fesuri roz, rom și baticuri colorate pentru a se întoarce la Cairo cu „doi lei adulți și doi gheparzi
cu pete frumoase”. Pe Emanoil Boteanu principele Cuza îl trimitea, în 1864 ca obsevator pe frontul american al Războiului de secesiune.

În acest răstimp, în Bucureștiul de acum aproape 170 de ani, se născuse un personaj ce avea să încalce toate tiparele, devenind nici mai mult, nici mai puțin decât Rege al Țării de Foc – Julius Popper.