În contextul situației actuale a metafizicii și ontologiei, efortul acesta nu este nicidecum o îndrăzneală minoră, atunci când ultima încercare de a gândi sistematic problematica aceasta îi aparține lui Hegel, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru istoria filosofiei.
Implicarea realității pe care o presupun așa-numitele „științe pozitive” deschide un orizont nou, la fel ca și încercarea lui Mircea de a gândi Ființa ca Prezență și revelare a logos-ului în alt mod decât a fost gândit acesta de idealismul german, ori cum ne-a fost dat de întemeierea greacă a ontologiei. Se poate spune, în general, că tocmai punerea experienței concrete în legătură cu dezvoltarea speculativă a conceptualizării constituie una dintre forțele fundamentale ale gândirii lui Mircea.
Deschiderea ontonomă, schițată deja în capitolul introductiv, reprezintă, fără îndoială, o cale de acces originală spre problema Ființei. Autorul și-a cucerit, fără putință de tăgadă, propria poziție și prin disputa cu fenomenologia și cu gândirea heideggeriană a Ființei.
Forța speculativă a gândirii sale este remarcabilă. În ciuda înaltului nivel abstractiv, intenția și realizarea metodică a lucrării sunt clare. Pe lângă importanța încercării sale de înnoire a ontologiei – supusă, astăzi, dezbaterii analitico-lingvistice și semantice ori deconstructivismului – întrezăresc în primul rând faptul că, spre deosebire de totalitatea încercărilor, adesea doar dibuitoare, ale filosofiei postmarxiste, a fost reluată o tradiție care se știe îndatorată marelui spirit al filosofiei occidentale.
Peter Kampits,
Profesor la Institutul de Filosofie al Universității din Viena
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
