Studii de literatură feminină (e-book) – Elena Zaharia-Filipaş

În general, Lovinescu caută în literatura scriitoarelor expresia feminităţii şi, prin extindere, distribuţia trăsăturii considerate specifice, feminine sau masculine. Elementele esenţiale care reţin atenţia lui Lovinescu în imaginea unei femei sunt fragilitatea, dimensiunile mici ale făpturii ei şi, în al doilea rând, glasul, melodios, suav, în concordanţă cu trupul. Încercând să tragem o concluzie la capătul acestei călătorii, împreună cu Lovinescu, în universul literaturii feminine, vom observa o neconcordanţă între claritatea şi siguranţa modelului teoretic (feminitate înseamnă instinctualitate, fragilitate, sentimentalism, lirism sau subiectivitate şi, mai rar, feminism, adică atitudine antimasculină) şi critica aplicată, pe terenul căreia se ivesc, de fapt, aceste elemente de teorie. Nici una dintre scriitoarele cu oarecare înzestrare artistică nu se încadrează în modelul feminin anticipat; dimpotrivă, calităţile pentru care sunt apreciate aparţin „masculinului“: luciditate, spirit de observaţie, intelectualitate. Cea mai mare scriitoare a literaturii române, Hortensia Papadat-Bengescu, este descurajată în intenţiile de afirmare a feminităţii din prozele de tinereţe şi îndrumată spre o literatură „obiectivă“, adică masculină în esenţă. Femininul apare ca un registru minor, de efuziune dezordonată, imatur, în timp ce masculinul e registrul major, matur, de deplin control auctorial. Completând teza lui Lovinescu că proza noastră modernă a evoluat de la liric la epic, de la subiectiv la obiectiv, am putea adăuga: de la feminin la masculin.” (Elena Zaharia Filipaş)