Cercetările istorice au avut drept instrument de lucru corespondența personală a liderilor politici și militari, care întregește imagtinea oricărei epoci cu amănunte esențiale pentru înțelegerea evenimentelor și evoluției istorice. Deși corespondența, memoriile sau jurnalele, sunt impregnate cu subiectivismul autorului, ele constituie baza pentru elaborarea biografiilor si monografiilor. Volumul prezent cuprinde 297 scrisori inedite ale regelui Carol I, dintre care 205 sunt adresate fratelui său Leopold (1835 – 1905), general în armata germană, tatăl viitorului rege Ferdinand, iar 59 sunt adresate mamei sale Josephine (1813 – 1900)
Scrisorile lui Carol I reflectă probleme de politică internă și externă ale României, care îl preocupau pe rege, dar mai ales probleme de natură familială cu care s-a confruntat suveranul pe parcursul anilor 1878-1905 și, de asemenea, preocupările sale artistice legate de amenajarea castelelor de la Peleș, București și Cotroceni, unde fratele său Leopod a fost, categoric, cel mai important și mai de încredere sfătuitor, conform studiului introductiv al lui Sorin Cristescu. Volumul este impresionant și conține 541 de pagini însoțite de imagini originale, deosebite.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
