Şcoala Sociologică de la Bucureşti a fost inventată, dezvoltată, în „Sala luminoasă“. Ar fi inutil s-o căutăm prin Bucureşti: „Sala luminoasă“ a fost ba într-o şcoală rurală, ba în sala de mese a vreunui internat, ba într-o crâşmă mai încăpătoare. „Sala luminoasă“ a fost sfatul, seminarul de seară al monografiştilor conduşi de Dimitrie Gusti în campaniile de vară, începând din anii ’20. A fost spaţiul şi timpul brain-storming-ului celor strânşi în jurul Profesorului în campaniile anuale de la Goicea Mare,
Ruşeţu, Nerej, Fundul Moldovei, Drăguş, Runcu şi Cornova. Cei ale căror istorii de viaţă povestite în anii ’80 sunt cuprinse în acest volum, unii dintre primii monografişti ai şcolii, au asistat la şedinţele din „Sala luminoasă“. Această participare le-a marcat cariera, chiar viaţa.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
