Sacrul monstruos. Mitologie, mitistorie, folclor românesc

Cartea Mariei-Luiza Dumitru oferă interpretări inedite ale unor texte literare aparţinând spaţiilor culturale roman, grec şi românesc, pentru a identifica arhetipurile prezente în aceste culturi şi pentru a face o clasificare a lor în funcţie de relaţiile funcţionale pe care le presupun între planul uman şi cel sacru. Arhetipurile studiate aparţin domeniului sacru, fiind arhetipuri ale monstruosului (reprezentări ale Morţii şi ale monştrilor antropofagi), fenomen sacru prin excelenţă.

 Lucrarea se structurează astfel: după prezentarea conceptelor teoretice de bază pentru cercetare, precum şi a paradigmelor culturale reprezentative ale Bazinului Mediteraneean şi ale regiunii culturale tradiţionale româneşti, autoarea dezbate, în „Secţiunea a II-a“, paradigma culturală elină, aşa cum apare ea conturată în epica greacă arhaică şi în tragedia greacă. Discuţia urmărește arhetipurile prezentate în secţiunea teoretică şi include arhetipul răufăcătorului, arhetipul justiţiarului pedepsitor sau răsplătitor şi arhetipul maestrului de iniţiere. „Capitolul VI“ include analiza unor texte care cuprind arhetipuri multiple deopotrivă de relevante în context. „Secţiunea a III-a“ este dedicată paradigmei culturale romane aşa cum apare ea în literatura latină din perioada clasică. Capitolele incluse în această secţiune tratează, fiecare, despre unul din cele trei arhetipuri principale, menţionate mai sus. Un capitol suplimentar, „Capitolul X“, tratează cazuri care reunesc mai multe arhetipuri relevante în aceeaşi măsură în contextul discutat. „Secţiunea a IV-a“ tratează, pentru folclorul românesc, în cele trei capitole ale sale, fiecare din cele trei arhetipuri principale pe care le-am regăsit şi în celelalte două literaturi, greacă şi latină. De asemenea, găsim şi în folclorul românesc texte literare care includ arhetipuri multiple („Capitolul XIV“). Discuţia arhetipurilor şi a felului în care ele se manifestă în cele trei spaţii culturale (grec, roman şi românesc) va fi sintetizată, la sfârşitul fiecărui subcapitol, printr-o schemă arhetipală şi printr-o schemă relaţională. Lucrarea se încheie cu un capitol de sinteză („Concluzii“), în care sunt puse în evidenţă diferenţele existente între cele trei paradigme, aşa cum rezultă ele din textele literare analizate.