Dosar Symbio

Primae veritates şi alte scrieri de logică şi metafizică

Dosar viu Paideia Symbio

Scrierile de logică incluse în acest volum arată preocuparea extrem de stăruitoare pentru crearea unui alfabet al gândirii umane în scopul inventării și al raționării. Pe această bază Leibniz speră să pună capăt controverselor care existau între savanți, dar și să contribuie la rezolvarea de probleme prin intermediul calculului.

 

Volumul, ce poartă titlul unei lucrări extrem de importante din 1686, deși de mică întindere, Primae veritates (Adevărurile prime), cuprinde studiile Despre caracteristica universală (aprox. 1690), Logica într-o nouă fundamentare (aprox. 1685), Fundamentele calculului rațional (1688), Despre infinit (1702), precum și prefață lucrării Noi eseuri asupra intelectului uman (lucrare scrisă în 1703-1705, dar publicată postum, în 1765). Sunt incluse, de asemenea, câteva lucrări traduse anterior de C. Floru și incluse în ediția de Opere filozofice, lucrări cărora Alexandru Boboc a considerat necesar să le dea o nouă expresie în limba română, și anume Adevărurile prime (1686), Despre principiul continuității (1687), Noul sistem privind natură și comunicarea substanțelor, precum și uniunea care există între suflet și corp (1695). Lucrarea Principiile raționale ale naturii și grației (1714), ce poate fi considerată un rezumat al „sistemului leibnizian la fel de important ca Monadologia (1714)”, își găsește, de asemenea, locul în ediția de față.

Postfața, ce cuprinde câteva considerații asupra acțiunii istorice a operei lui Leibniz, și anexele, cuprinzând un tabel cronologic, lista principalelor ediții și lista traducerilor în limba română încheie o ediție extrem de utilă atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg interesat de studiul operei lui Leibniz sau al logicii, metafizicii ori epistemologiei.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9786067484885

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.