Orientarea Romaniei la Vest prin familiile boieresti

Perioada finalului sec. al XVIII-lea și începutul sec.XIX va marca istoria popoarelor din Occident și Orient printr-o serie de evenimente majore: destabilizarea treptată a imperiului otoman, războaiele austro-ruso-turce, revoluția franceză și dominația lui Napoleon.

Valul schimbărilor va cuprinde, în acest interval, și Țara Românească și Moldova, care, timp de două generații vor face trecerea de la o civilizație la alta, mai precis, vor înlocui modelul (societății de tip) bizantin cu cel occidental.

Structurat în șase părți: umanismul românesc,  „descoperirea Occidentului”,  începuturile statului modern, „pașoptismul”,  unirea din 1859 și  reformele lui Cuza, despre boierimea moldovalahă – „drumul spre modernizare” al societății, la care se adaugă concluzia și  anexele – portrete și „tablouri de epocă și bibliografia, volumul Orientarea României la Vest prin familiile boierești arată  modul în care a început și s-a dezvoltat fenomenul occidentalizării în Țara Românească și Moldova.

Alături de aspectele de ordin politic și cultural ( mișcarea din 1821, condusă de T. Vladimirescu, unirea din 1859 etc.) și contextual internațional al vremii (războiul austro-turc:1716-1718, războiul ruso-turc: 1768-1774, tratatul de la Adrianopol din 1829 etc.), în carte sunt consemnate și biografiile unor figuri marcante, precum: Ienăchiță Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu, Mihai Kogălniceanu sau Ion Ghica, precum și rolurile pe care aceștia le-au avut în procesul de occidentalizare.

„În Moldova şi Țara Românească, secolul al XVIII-lea s-a scurs în prelungirea umanismului românesc şi pre-iluminismului european din veacul precedent, spre sfârşitul căruia s-au ilustrat două personalităţi de talie europeană, doi mari boieri cărturari, unul moldav şi altul valah, doi mucenici pe altarul unui militantism istoric şi politic românesc.

Începem cu Miron Costin şi elogiul pe care îl făcea Italiei, continuăm cu Constantin Cantacuzino, cel şcolit în aceeaşi Italie barocă – două mărturii ale dialogului dintre cele două ţări române, pe de o parte, şi modelul apusean, pe de altă parte”.

„[…] m-am reîntors în țară la 1838, cu angajamentul, şi l-am ţinut cu întreaga mea generaţiune, de a face din ţara mea o monarhie întemeiată pe baze demo-cratice, lucrând la desfiinţarea robiei ţiganilor, la proclamarea egalităţii de drepturi şi îndatoriri pentru toate clasele întregii naţiuni române, la emanciparea clăcaşilor şi la deplina lor împroprietărire pe pământurile stăpânite de ţărani în secole întregi, stropite cu sudoarea şi sângele lor. Și Dumnezeu bun şi milostiv mi-a prelungit viaţa mea îndestul ca să pot ori asista, ori împreună lucra la săvârşirea acestor trei mari reforme, şi astăzi a mă bucura la bătrâneţe de rodul sămânţei depuse de noi, în tinereţile noastre, în mănosul pământ al mumei-patriei!”

Mihail Kogălniceanu (1891)

Nu cred să fie altă ţară în care toată viaţa publică şi privată să se fi schimbat mai repede şi mai desăvârşit decât la noi şi mai ales în care orice urmă a unui trecut, relativ foarte apropiat, să se fi strâns atât de complet şi de repede ca la noi. Până şi mare parte din obiectele în uz zilnic în întâia jumătate a veacului XIX: mobile, ustensile casnice şi de lux, haine au dispărut aproape de tot.

Radu Rosetti (1922 )