Dosar Symbio

O mie și una de zile din viața lui Hrușciov

Dosar viu Paideia Symbio

După cum consemnează  istoria, Nikita Sergheevici Hruşciov s-a aflat la cârma statului sovietic de  la 7 septembrie 1953 până  la 14  octombrie 1964, adică unsprezece ani, o lună şi o săptămână.  De ce  în cartea sa  autorul   s-a  limitat  strict  la o mie şi una de zile, adică la  doi ani, opt luni, trei săptămâni şi cinci zile?  Şi de ce  numărătoarea începe cu luna  august  1959?  Pentru  a da răspunsul la aceste întrebări,  se impune să precizăm un detaliu semnificativ: . la camera 1001 de la etajul zece  al clădirii Ministerului  Afacerilor Externe  se afla Referentura  pentru dezarmare.  Compartimentul   înfiinţat din dispoziţia lui .Gromîko . era format din  elita absolvenţilor  Institutului de Relaţii Internaţionale, printre care şi autorul. . Aici se elaborau  discursurile  lui  Gromîko şi ale lui Hruşciov şi materiale ce urmau a fi prezentate la . cel mai înalt nivel al activităţii politice. Aici s-au născut  idei îndrăzneţe, precum  ideea dezarmării generale şi totale,  ajunsă vârf de lance în politica externă  a Uniunii Sovietice.  Iar pentru promovarea acestei idei  Hruşciov  urma să facă o vizită  oficială în Statele Unite ale Americii în toamna anului 1959.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9789735967451

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.