Noua cetate a lui Dumnezeu – vol. I – Calea

Urmărind traseul evolutiv al omului, migrațiile acestui spre extremele doctrinelor cunoașterii și dezvoltarea gândirii sceptice ce a marcat, cu precădere, spațiul european, din ultimele secole, mulți gânditori au semnalat colapsul sferei religoase. Aceste timpuri au fost capabile sau nu să dea o religie umanității?  Rudolph Eucken, de exemplu, întreba dacă „Mai putem noi încă să fim creștini?”

„Liberat de Dumnezeu și de dogme, omul se liberă progresiv de toate restricțiile morale, de toate obligațiile de fraternitate, de justiție și caritate. Egoismul, setea de plăcere materială, senzuală, nu mai cunoscură opreliște. Acolo unde Dumnezeu și prescripțiile sale fuseseră găsite deja insuficiente, nu rațiunea era cea care-l putea reține”.

„Pentru omul pe care nu-l conduce nicio doctrină religioasă, pentru omul care a putut sufoca în el aspirațiile la o viață transcendentă, viața terestră nu are nicio rațiune de a fi în afară de ea însăși și nu are, în ea însăși, nicio valoare. Ea nu este decât un fenomen natural. Un singur scop: plăcerea; evitarea durerilor și căutarea posesiunilor”.

Analizând urmările Războiului Mondial și nevoia omului de a se lepăda de credință și de a-și dobândi pe deplin autonomia, în afara unei instanțe superioare, de ordin moral, Dumitru Drăghicescu prezintă în acest volum pericolele noi lumii, noilor forme sociale și credințe ce vor cuprinde umanitatea și contextul care a premers acestor fapte, dacă acestea își vor renega substratul religios.

„Cu rațiunea noastră și știința noastră, dacă religia nu ne orientează, noi suntem hărăziți neantului. Trebuie ca rațiunea și știința să ne dea o religie în locul acesteia pe care ele ne-au alungat-o. Este posibil? Cele mai eminente spirite contemporane nu se îndoiesc. S-au multiplicat indicațiile și tatonările. Prezenta carte ar vrea să aducă clarificări și precizări în această chestiune. Dar pentru un atare scop ar trebui să căutăm în istorie situații analoge. Analogia perioadei greco-romane cu a noastră nu a scăpat niciunui gânditor cu adevărat liber, adică liber chiar de ceea ce s-a numit până în prezent gândirea celor liber-cugetători: de aici trebuie să pornim”.