Ilustrând o perioadă atât de amplă a genezei europene, am încercat că asociem principalelor izvoare de informaţie, contribuţiile unor cercetători prestigioşi şi ale unor martori emblematici, iluminaţi participanţi la gestă, într-o reconstrucţie în care amintirile păstrate de ei despre acele evenimente istorice excepţionale să fie bazele pe care va fi fost fondată viitoarea comunitate.
Noile Echipe Internaţionale au asumat proiectul european ca angajament major, garanţie a reconcilierii europene şi a solidarităţii între naţiuni şi pentru apărarea lumii libere contra insidiilor totalitare de orice gen, într-o lectură care identifica în împlinirea sa şi un pas înainte spre o Europă de spirit creştin. În sânul asociaţiei s-a maturizat o conştiinţă etico-politică europeană, şi misiunea de a o apăra pe lângă opinia publică fu asumată de secţia de tineret ca sarcină programatică de bază.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
