Khora. Teme si dificultati ale relatiei dintre filosofie si arhitectura

Lucrarea cuprinde studii despre viziuni contemporane asupra oraşului ideal, despre relaţia dintre filosofie şi arhitectură, despre sistemul totalitar şi arhitectură: controlul şi libertatea în arhitectură și rolul puterii etc.  Mituri fondatoare și „mici istorii” ale acestei arte sunt revizitate spre a extrage înțelesuri noi, autorul oferind publicului interesat de acest subiect o solidă bază teoretică şi de documentare bibliografică.

„Modernitatea refuză istoria şi o filiaţie proprie, prin decuplarea programatică de tradiţie şi, mai ales, de decoraţie. Astfel, arhitectura modernă devine o arhitectură fără timp, care mizează pe atemporalitate, dar asupra căreia timpul, se răzbună. Pentru că tocmai această „neutralitate” datează arhitectura modernă, dar într-un mod deloc flatant.

Tocmai aici odihneşte al doilea motiv al „cronofobiei” moderniste: predilecţia pentru materialele artificiale care, prin tocmai natura lor, serveau proiectului de schimbare (metaboli) a naturii. Speculând în raport cu tipurile de schimbări aristotelice, vom putea spune ca, spre deosebire de arhitectura de dinainte de modernitate, care se schimbă firesc în raport cu substanţa, venind şi ieşind din existenţă, arhitectura modernă refuză schimbarea de substanţă; de aceea, schimbarea ei în raport de calitate – alterarea – este mult mai evidentă.

Folosirea betonului, metalului, sticlei şi plasticului dă seama despre câteva puncte-cheie ale acestui proiect. Ele sunt produsul alchimiei industriale, care metamorfozează, ridicând în grad, materia. Puse în operă, ele se opun naturalului, aleatoriului şi simbolizează controlul uman, al raţiunii, asupra mediului. De asemenea – cu excepţia metalului, a cărui consumare este însă deliberat încetinită, aceste materiale nu ştiu – nu li se îngăduie – să îmbătrânească în felul în care o fac piatra, lemnul, pământul crud sau ars, adică întorcându-se în cele din care au fost alcătuite. Aşa se face că ne aflăm în plin paradox atunci când arhitecţi metabolişti, bionici sau organicişti transpun forme „vii” în materiale care nu mor – beton la exterior, plastic în mobilier.

Clădirile moderne înaintează în vârstă, dar nu îmbătrânesc cu nobleţea cu care îşi asumă condiţia pieritoare celelalte. Aşa se face că, deşi numără abia decenii, casele moderne par cu mult mai inadecvate la prezent decât cele vechi, care, murind, le supravieţuiesc celor dintâi”.