Încercăm explorarea istoriei bogate a Iranului, de la primele popoare iraniene până la crearea statului–națiune modern pe care îl cunoaștem astăzi. Istoricește, Iranul este situat pe locul în care vin și de unde pleacă drumurile dintre Asia și Europa, dintre Orient și Occident. Așa se face că oameni și mărfuri, dar și credinţe religiose și norme culturale au traversat ţara, de obicei, deși nu întotdeauna, de la est spre vest.
Țara a fost invadată și influențată de forțele străine de mai multe ori. În primul rând, aceste invazii au întrerupt adesea viața socială și economică a țării, au schimbat demografia și compoziția etnică și au influențat cultura și obiceiurile practicate în viața de zi cu zi. În al doilea rând, din punct de vedere etnic, religios, lingvistic și regional vorbind, Iranul este o societate diversă, în ciuda faptului că perșii formează grupul etnic dominant, limba persană este limba oficială, iar șiismul este religia dominantă. Această diversitate poate fi cu greu descrisă în categorisiri simple. Obiceiurile culturale, asociate cu același eveniment, iau adesea forme variate în regiuni diferite între diferite grupuri etnice, regionale și religioase. În al treilea rând, cultura este un fenomen dinamic, supus schimbării și interpretării. Sensul și semnificația unui eveniment și obiceiurile asociate cu acesta variază pentru oameni de diferite religii, etnii și clase sociale din cadrul aceleiași societăți. Atunci când sunt afectate de tendințele ideologice și politice dintr‑o anumită perioadă a istoriei sociale, aceste interpretări pot deveni controversate și contestabile pentru diferitele cirumscripții ale societății.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
