Întoarcerea în spaţiul sacru

„Cum este făcut spațiul sacru? În mod evident, există două clase diferite de teritoriu natural pe care poate fi așezat spațiul sacru: a) unul vizibil diferit, în datele sale intrinseci excepționale, de ceea ce este împrejurul său; b) unul a cărui localizare este evidentă doar pentru cei aleși, câtă vreme aparența lui naturală nu este diferită de ceea ce este împrejur. Acest tip de spațiu sacru trebuie scos din ascundere prin ritualuri inaugurale, de consacrare a locului care să îl și descrie fizic, să îl stabilizeze și să îl facă vizibil adică și pentru restul comunității. Cum? În trei feluri: a) prin evidențierea limitelor sale exterioare; b) prin definirea centrului (omphalos, axă, arbore [al vieții], munte etc.); în fine, c) prin folosirea ambelor procedee adineauri descrise. (…)

O dată cu căderea comunismului, există în multe dintre țările Europei centrale și sud-estice un interes renăscut în facerea și utilizarea de spații religioase comunitare. Multe comunități au construit lăcașuri noi de cult (România, Ungaria, Serbia, Bulgaria), le-au restaurat pe cele deteriorate și chiar își încearcă forțele în construirea de catedrale (România, singura ortodoxie autocefală fără cathedra pentru patriarhul ei, și-a propus chiar suplinirea acestei lipse prin concursul din 2002)”.

Augustin Ioan

Lucrarea este o recapitulare atentă a diferitelor intervenţii pe care autorul le-a avut de-a lungul timpului pe tema spaţiului sacru, de la Fiinţa şi spaţiul, cartea scrisă împreună cu Radu Drăgan în 1993, până la articole în reviste, Visul lui Ezechiel din 1996, Spaţiul sacru din 2000 şi Arhitectura sacră contemporană din 2003. Această trecere în revistă se datorează renaşterii interesului pentru această temă în publicistica de specialitate şi noului interes pentru originile arhitecturii şi ale oraşului.

Potrivit autorului, spațiu sacru trebuie scos din ascundere prin ritualuri inaugurale, de consacrare a locului care să îl și descrie fizic, să îl stabilizeze și să îl facă vizibil adică și pentru restul comunității:

„Caracterul de spațiu sacru care rezultă din gestul așezării în vederea locuirii este „blocat“ în vizibilitate prin aceste ritualuri de consacrare. Centrul, limitele și geometria internă a teritoriului menit așezării sunt astfel apropriate de către comunitatea care se așază”.