Cartea Iisus Hristos, iubirea trădată este scrisă de un teolog universitar, specialist în telogie dogmatică. Este bine întemeiată şi argumentată teologic, dar nu se adresează numai teologilor, ci tuturor intelectualilor, în sensul cel mai larg, deoarece este scrisă într-un limbaj simplu, limpede şi accesibil.
Cartea cuprinde 3 volume:
Vol. I expune un tablou foarte sever şi critic al înstrăinării celor care se numesc credincioşi, dar îl trădează, într-o infinitate de forme, pe Iisus Hristos.
Vol. II este o argumentare sistematică, dar limpede şi accesibilă, a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Ea arată că Iisus din Nazaret, pe care cei mai mulţi îl neagă sau îl evită este Dumnezeu şi chiar singurul Dumnezeu adevărat.
Vol. III arată că acest Dumnezeu uitat sau evitat este de fapt singurul prieten apropiat şi fidel fiecărui om.
Dacă volumul I era apologetic, subliniind faptul că Iisus Hristos este trădat de toţi, volumul II este dogmatic sau științific, urmărind să argumenteze că Iisus Hristos cel trădat este chiar Dumnezeu, că oamenii nu trădează numai un principiu sau un binefăcător, ci chiar pe unicul și adevăratul Dumnezeu. Autorul argumentează realitatea întrupării lui Dumnezeu, divinitatea Evangheliilor, divinitatea împlinirii profețiilor mesianice și a cuvântului lui Iisus Hristos, divinitatea faptelor, pătimirii și morții lui Iisus Hristos, precum și divinitatea învierii Sale.
În primul volum am afirmat că Iisus Hristos este Dumnezeu. Am afirmat, dar nu am argumentat; de aceea, vrem să prezentăm aici probele Divinității Lui. A vorbi despre iubirea şi autenticitatea lui Iisus Hristos înseamnă a mărturisi Dumnezeirea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu sau Dumnezeu întrupat, căci El este singurul întemeietor de religie care, om fiind, a pretins că este Dumnezeu. De aceea, înțelegerea Dumnezeirii Lui cere, în primul rând, înțelegerea întrupării lui Dumnezeu.
George Remete
Este important să observăm că prima probă a divinității sau credibilității Mântuitorului nu este nici pătimirea și nici învierea, ci cuvântul Lui nemincinos. Puțini oameni au experiat jertfa sau învierea Lui: pentru cei mai mulți acestea sunt relatări, nu experiențe. În schimb, toți putem experia autenticitatea cuvântului Său. Întrucât această experiență stă la îndemâna oricui, putem spune că aceasta e proba cea mai largă, mai accesibilă și mai clară a divinității Sale. Dacă un cuvânt conține și redă persoana, atunci și eu – om din mileniul trei – depășesc distanța celor două mii de ani de când a fost pronunțat fizic de autor, pentru că îl am în față în specificitatea, exactitatea, dimensiunea și calitatea lui întreagă. În cuvintele pe care le am pe masă, în fața mea, Iisus Hristos este viu și întreg. Măsura lor dă măsura autorului; dacă El este Dumnezeu, atunci ele trebuie să impună unicitatea și calitatea absolută, iar dacă se dovedesc absolute atunci autorul lor este absolut, adică Dumnezeu.
George Remete
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
