Dosar Symbio

Geometria simbolică

Dosar viu Paideia Symbio

O geometrie simbolică nu descrie doar suprafeţe sau forme, ci redă variate organizări ale lumii şi înţelesurile lor. E o geometrie în care spaţiile şi grupurile se structurează după aceleaşi reguli, formând un tot în afara căruia spaţiul nu înseamnă nimic, cum nici fiinţele nu au noimă fără locul lor. E o geometrie menită să configureze lumea, punând-o în acord cu universul.

Geometria simbolică portretizează ordinea şi haosul.

Creaţia înseamnă definirea teritoriului ordonat şi separarea lui de haos; un teritoriu ce invită omul să-l cerceteze, să-l descopere, nu să-l „inventeze”. Invenţiile sunt posibile doar în haos.

Geometria comună nu este totdeauna în acord cu reperele simbolice ale unui individ. O astfel de gestică ar putea fi cu uşurinţă trecută pe inventarul unui model cultural. Existenţa geometriei simbolice în paralel cu geometria acceptată de gândirea raţională conduce la paradoxuri precum cele descrise mai sus, dar şi la explicaţii monstruoase.

„În aşezările mici (şi mai conservatoare), când cineva indică direcţia deplasării, spune că a pornit-o „în sus” sau „în jos”; se pot auzi deseori formule ca „merg în jos” sau „merg în sus”, asta neînsemnând că urmează să urce sau să coboare o formă de relief. În cazul localităţilor plasate pe un teren vălurit, se poate întâmpla ca direcţia anunţată să nu coincidă cu realitatea geometrică şi omul umblă „în sus” luând-o la vale sau merge „în jos” urcând un povârniş. În aşezările de câmpie, direcţiile „în sus” şi „în jos” par întotdeauna curioase. Locuitorul lasă impresia că destinaţia se află la o cotă mai înaltă sau mai joasă faţă de cea la care se află atunci cînd vorbeşte. De fapt, el spune că merge „spre centru” sau „spre margine”, ajutându-se de o altă geometrie: GEOMETRIA SIMBOLICĂ”.

 (…)

Poate cel mai spectaculos (şi des întîlnit prin culturile lumii) model bazat pe o geometrie simbolică este cosmograma „COPACUL CU RĂDĂCINILE ÎNFIPTE ÎN CER”. întreaga construcţie descrie felul în care operează AXUL LUMII la întîlnirea cu palierele desfăşurate între „microcosmos” şi „macrocosmos”. în principiu, AXUL LUMII străpunge un plan şi ordonează (în jurul său) un spaţiu bine definit limitat de HOTAR. Acest ansamblu este constituit din trei piese: AXUL LUMII, SPAŢIUL ORDONAT şi HOTARUL. Dincolo de HOTAR se află HAOSUL. Elementele enumerate se regăsesc pe toate etajele.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9789735964559

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.