Frumosul. Istoria unui concept

Lucrarea prezintă în cele două părți –  Evoluția conceptului de frumos și Despre dihotomia „frumos natural – frumos artitic” – istoria conceptului de frumos, relația între frumosul natural și frumosul artistic.

„Forța frumosului constă în puterea de a evoca perfecțiunea absolută. Frumosul artistic este considerat cristalizare a frumosului natural, pentru că arta conferă formă și stabilitate frumuseții mobile a regnului vegetal. Frumosul din natură, cu armonia formei specifice structurilor cristaline simple, dar și domeniului vegetal și configurației lumii animale, se desăvârșește prin stabilitatea formei atemporale a artei. Prin urmare, arta nu este evadare din realitate, ci o integrare în ea. Chiar dacă în secolul XX cuvântul frumos tinde să dispară, Dufrenne consideră că arta nu a renunțat la frumusețe. Frumosul este necesar ca mijloc de unitate și reconciliere a experienței fragmentate a secolului XX. În acest inconștient joc al echilibristicii, omul își caută semnificația, neagă ceea ce există și se întoarce să cerceteze ceea ce a negat. Legile care guvernează natura stăpânesc mintea omului, modul lui de a percepe și de a reda. Aceleași legi domină arta și natura. De fapt, ele există în noi. Omul vede ceea ce știe. Ceea ce descoperă, ceea ce i se revelează pe parcurs sunt datele proprii lui. Legătura dintre artă, natură și matematică are la bază numitorul lor comun – omul”.

Andra Panduru