Această lucrare a fost revizuită ș i adăugită, în vederea pregătirii celei de-a treia ediții, pornind de la textul celei de a doua, astfel:
– a fost refăcută bibliografia, introducând ediții noi ale operelor lui Constantin Rădulescu-
Motru și ale traducerilor în limba română ale operelor lui Immanuel Kant; apar unele completări la bibliografia secundară, socotite necesare de autor, căci exegeza operelor celor doi gânditori, C. Rădulescu-Motru și Immanuel Kant, s-a îmbogățit semnificativ în ultimele decenii;
– sunt adăugate câteva note de subsol și modificate/completate unele dintre cele vechi;
– au fost reformulate unele enunțuri ale rezumatului (în ambele variante, română și engleză);
– minime modificări au fost operate și în textul principal, în cele mai multe cazuri, îndreptându-se anumite greșeli de tehnoredactare scăpate din vedere în edițiile anterioare.
Nu au fost schimbate: spațiul tematic, stilistica interpretării, accentul atitudinal al discursului, modelul de filosofare.
…
În plus, lucrarea de faţă propune o interpretare a operei unuia dintre filosofii reprezentativi
pentru spaţiul cultural românesc – aşa cum au dovedit-o, în ultima vreme, reeditările lucrărilor sale şi studiile critice – după o „tehnică” dominantă astăzi, firească dată fiind situaţia noastră culturală: interpretarea reconstrucţiei filosofice din perspectiva unui concept, a unei idei sau concepţii etc. semnificative într-un spaţiu mai larg, cel al filosofiei europene („universale”, s-ar putea spune), pentru a fi pusă în evidenţă poziţia filosofiei interpretate în orizontul filosofiei actuale. Într-un fel, cartea de faţă este proiectată după această tehnică, ceea ce îi aduce un spor în a oferi un material de cercetare pentru cei care se ocupă şi se vor ocupa de filosofia lui C. Rădulescu-Motru şi de problema modelelor filosofice de reconstrucţie a umanului. Multe dintre temele demersului au fost revizuite între timp. Ele au fost regândite, reaşezate în topos-uri filosofice noi, recumpănite în privinţa sensurilor proprii, chiar reformulate în contexte care se află la o anumită distanţă
faţă de orizontul stabilit, pentru ele, de ediţia întâi a cărţii. Unele dintre aceste reinvestiri
hermeneutice se vor recunoaşte însă în noua ediţie.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
