Fermecătorule KGB, anunță-te! Radio „Iugoslavia liberă” informează de la București

„Acum două decenii am regăsit un vechi „cominformist” când, ca președinte al Radioteleviziunii Române în vremea postdecembristă, i-am acordat interviuri charismaticului corespondent al ziarului belgrădean „Politika”, azi venerabilul și mereu tânărul Milan Petrović. Și îl regăsesc în această carte care se citește pe nerăsuflate, unde Dragoslav Simić prelucrează amintirile ziaristului sârb ce și-a trăit zilele în România. Este o viață creionată romanesc, cu flash-uri retrospective, cu multe biografii dramatice întrețesute cu aceea a lui Petrović. Ai înainte imaginea unui bărbat tânăr, ofițer cu studii moscovite, plasat de destin între două stalinisme ‒ cel sovietic și cel iugoslav ‒, aparținând emigrației antititoiste și procominformiste, create atunci când Cominformul a părăsit Belgradul pentru București (iunie 1948), imediat după faimoasa condamnare a lui Iosip Broz Tito de către Iosif Visarionovici, pe 27 martie 1948. În luna august a aceluiași an, Petrović trecea aventuros Dunărea pentru a deveni ziarist al Postului de Radio „Slobodna Jugoslavija” („Iugoslavia liberă”), găzduit de comuniștii lui Dej și susținut de sovietici ‒ situație comparabilă, întrucâtva, cu aceea a Postului „Spania Independentă” ‒ până la vizita la Belgrad a lui Hrușciov din 1955 și la București în 1956.

Adversar al regimului lui Tito, al echipei titoiste alcătuite din slovenul Edvard Kardelj, muntenegreanul Milovan Ɖilas și sârbul Aleksandar Ranković, cu a sa poliție politică (UDBA), al unei politici de represiune care a produs, între 1950 și 1952, 73.000 de arestări, Milan Petrović a trăit, ca emigrant, realitățile altui regim dictatorial, în care lagărul adriatic de pe Goli otok era înlocuit cu lagărele din Bărăganul românesc. Dar Petrović, cu convingerile comunistului adolescent și, oarecum, prosovietic, rămâne vertical și în condițiile comunismului românesc și devine, de aproape și de departe, cronicar al unui al treilea comunism, cel titoist iugoslav. A fost o poziție profund dramatică, dar forța și inteligența jurnalistului au lăsat mereu loc speranței. Iar tânăra belgrădeancă ce purta tricoul cu KGB și cu steaua roșie ‒ ironie juvenilă a timpurilor postcomuniste pretutindeni, în țările găsite după cortina de fier ‒, pe care Milan Petrović o întâlnește întâmplător, pe stradă, e purtătoare a speranței. Să i-o împărtășim împreună.”

Acad. Răzvan Theodorescu