Dosar Symbio

Fenomenologia nebuniei (e-book)

Dosar viu Paideia Symbio

Plecând de la ideea cã fenomenele psihice trebuie înțelese și explicate numai prin faptele psihice, singurele capabile sã exprime autentic natura lor, ca forme de manifestare ale vieții sufletești interioare a Persoanei umane, vom încerca sã dovedim aceasta, în lucrarea de fațã, referindu-ne la Nebunie.

Studiul nostru urmãrește câteva direcții principale de cercetare.Pe de o parte, încearcã sã realizeze o reîntoarcere, prin cãutare și reconstituire sinteticã a unei paradigme pierdute, la starea originarã a Nebuniei, a cadrului acesteia, a naturii și semnificației sale plasate în contextul ființei umane, cãreia îi aparține în mod specific și organic.

 

Este încercarea unei cercetãri à rebours, care urmãrește ca plecând de la aspectele particulare ale Nebuniei (și am ales în acest scop, în primul rând, forma medicalã a acesteia – Boala mintalã –, ca fiind cea mai bogat nuanțatã, cea mai reprezentativã și cea mai studiatã) sã ne întoarcem la starea primarã din care s-au desprins toate formele ei și cãreia, reconstituind-o în felul acesta, sã-i redescoperim natura și semnificația.

 

Convingerea noastrã este cã studiind Nebunia interogãm de fapt Persoana umanã, prin intrarea în interioritatea sferei

sale, în acea zonã profundã a Eului personal în care sunt cantonate potențialitãțile acestuia, atât cele ale Normalitãții, cât și cele ale Anormalitãții – aspect pe care-l vom analiza pe larg în lucrarea noastrã.

Încercând sã ne distanțãm atât de punctul de vedere medico-psihiatric, cât și de punctul de vedere psihologic, vom aborda studiul Nebuniei ca fenomen uman global, atât ca mod de a fi, cât și ca mod de a gândi  și de a acționa al Persoanei umane, încercând în felul acesta sã re-descoperim și sã re-constituim negativul fiinþei care este Nebunia.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9786067480801

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.