Experienţă şi loc. Contribuţii antropologice la înţelegerea conceptului de spaţiu

Sebastian Ștefănucă explorează, în acest volum, universul antropologiei spațiului. Folosindu-se de exemple și argumente riguroase, autorul argumentează modul în care locul reprezintă o condiție sine qua non, de posibilitate, în ontologia identității.

Potrivit lui Sebastian Ștefănucă orice direcție de analiză în antropologia culturală și socială reprezintă implicit o antropologie a locului.

Dacă antropologia spațiului este deja o antropologie a locului, ar mai avea sens să vorbim de o antropologie a spațiului?

În primă instanță se pare că nu, afirmă autorul, „fiindu-ne de ajuns să observăm oximoronul rezultat din alăturarea termenului antropologie, care trimite la realități experiențiale, aceluia de spațiu, un termen conotat de-a lungul unei îndelungate activități în laboratoarele abstractizării.

Totuși, în măsura în care un cercetător, conștient sau nu de ceea ce s-a numit atitudine naturală, preferă să mențină conceptul de spațiu ca fundal al demersurilor sale, eticheta de antropologie a spațiului se poate la rândul ei menține.

Categorie esențială a realității (în tandem cu timpul), spațiul a prilejuit numeroase și consistente elaborări teoretice în fizică, geografie, matematică, arhitectură și filosofie. Mult mai puține sunt astfel de abordări în antropologie, poate pentru că în zona umanului spațiul apare ca realitate secundă, epifenomenală. Ceea ce pierde însă la impresia de primă instanță, spațiul recuperează prin interiorizarea lui de către ființa umană – individuală sau colectivă – și, implicit, prin valorizarea lui culturală. Cum aflăm și din lucrarea de față, întâlnirea dintre om și spațiu se produce ca „loc”; de aceea, antropologia spațiului devine o antropologie a locului”.