Dosar Symbio

Etnoculinarul românesc. Preparate de pește

Dosar viu Paideia Symbio

Peştele. Legat cu precădere de interdicţiile alimentare, fiind singurul aliment de origine animală tolerat în hrana de post în anumite zile (deci aliment ritual prin excelenţă), peştele cumulează străvechi simboluri ce îşi au izvorul în mitologia popoarelor.

Peştele este în mitologia românească element cosmogonic funda­mental. „În mare este un peşte, pe peştele cela stau patru stâlpi şi pe stâlpi pământ; când peştele clatină din coadă, atunci şi pământul se cutremură… Cei patru stâlpi sunt cele patru posturi. Noi posturile le postim de aceea ca să nu ne cufundăm. Dar acum un stâlp e mai mâncat, căci oamenii nu postesc”.

Deşi nu este admis în hrana de post obişnuită, există zile de „dezlegare la peşte” în postul cel mai sever, în care el este singură proteină tolerată. În acest sens, Buna Vestire (Blagoveştenia), Floriile sau Naşterea Maicii Domnului sunt zile de „dezlegare la peşte”, ca şi zilele de miercuri sau vineri din sărbători.

„Cine înghite un peşte viu la Blagoveştenie, acela va prinde peşte tot anul”, de asemenea, şi cel care la 40 de sfinţi (9 martie) prinde 40 de peşti şi unul îl înghite viu.

Important rol ritual are şi peştele mâncat la Paşte (după pâinea sfinţită, dar înaintea oricărui alt aliment), gest obligatoriu în vechi tipare de viaţă, bazat pe simbolismul benefic al peştelui, care poate asigura sănătatea şi vioiciunea omului pe parcursul unui an întreg.

În context funerar, la pomana de înmormântare (dacă este în post, mai ales), peştele are rol ceremonial, conferind mesei solemnitate şi semnificaţii creştine marcante. (Văduva)

Cartea are un format generos și cuprinde numeroase ilustrații, fiind un cadou ideal pentru orice gurmand. Dintre rețete menționăm: diferite feluri de borș pescăresc și ciorbe, păstrăvi cu smântână, zacuscă de pește, nisetru la tavă, chifteluțe de pește, sarmale din pește, ardei umpluți cu pește, scrumbii sărate muntenește, caviar cu vinete, somn prăjit, saramură de burtă de crap, crap la cuptor, picanca.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9786067488890

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.