Duhul bălții … şi plâng şi râd

„Fusese atât de repede fermecat de frumusețea locurilor descoperite în partea asta de lume, încât parcă n-ar mai fi vrut să plece de acolo, niciodată.

Aici, în Brăila și în preajma ei, unde Dunărea parcă își descărcase tolba cu bogății, pe care le adunase în amonte din toate țările pe care le traversase, Costas descoperise un adevărat Rai pământesc.

Se așezase pe un tăpșan cu iarbă bogată, mai depărtat de locul unde poposiseră, pentru a savura în liniște și cât mai din plin, misterioasa și parcă ireala minune din jurul său.