Dosar Symbio

Dorul – condiţia românească a fiinţei

Dosar viu Paideia Symbio

Volumul reprezintă prima monografie românească despre dor și cuprinde trei părți (I. Dorul, ființa artistică supremă; II. Dimensiunea filosofică a dorului; III. Dorul, Supremul teologic), o „Introducere” și o „Încheiere”. Cartea se vrea un răspuns împotriva celor care (Constantin Noica, Ion Barbu și alții) neagă capacitatea dorului de a fi o categorie filosofică. În același timp, ea este desigur și o apologie pentru valoarea și sublimul spiritualității românești, în general.

 

 

Dorul este măsura sufletului omenesc în general și al celui românesc în special. Așa după cum orice literat român se califică în funcție de cât înțelege din Eminescu, tot astfel orice om se califică în funcție de cât înțelege din dor: atâta ești, cât dor ai!

Dorul este lamura sufletului românesc, este tot ce are el mai gingaș, fraged, delicat, subtil, tandru și totuși profund și puternic; îndrăgostit și totuși sobru și grav; dulce și totuși amărui; concret și totuși inefabil; material și totuși spirit pur; total uman și totuși total divin; concretizat în relativ și totuși setos de absolut; îmbătat de voluptate și totuși dornic de simplitate, de „sărăcia cu marile-i seninuri” (V. Voiculescu). (…)

Dorul românesc e unic pentru că exprimă un paradox unic: căci el e atât o revoltă cât și o revanșă. El este cea mai dumnezeiască revoltă și totodată revanșă: a ființei față de neființă, a relativului față de absolut, a limitei față de infinit, a omului față de Dumnezeu, a timpului față de eternitate, a muritorului față de nemuritor, a frumosului românesc față de mizeria și nedreptatea care l-au asaltat în toată istoria. Dorul este revanșa sufletului românesc față de limitele, nenorocirile și nebuniile care l-au sugrumat și umilit în istorie: o răscumpărare cuminecătoare, cu asupra de măsură. Dorul (…) este mărturia românească supremă în fața Absolutului și justificarea Ființei românești în fața lui Dumnezeu.

George Remete

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9786067486490

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.