Pictorul Dimitrie Grigoraș se înscrie în acea pleiadă a artiștilor pentru care frumusețea eternă a lumii nu este un concept filosofic abstract, ci se oferă privirii sale sensibile la tot pasul: în oameni și locuri, în obiecte și natură. Pictura sa este „clasică”, în sensul în care contemplarea vizuală se confundă cu bucuria de a trăi, artistul căutând armonia și echilibrul, pe care le transmite semenilor săi prin lumină și culoare.
Pentru el pictura a devenit de mult un „modus vivendi” (într-o dublă accepție – atât ca mod existențial, cât și ca împăcare a sinelui cu universul): artistul se duce la atelier zi de zi, așa cum alții merg la serviciu, cu o regularitate de ceas elvețian, respectându-și cu sfințenie programul de lucru. Pictează la fel cum respiră, penelul său este o prelungire organică a mâinii și a minții, iar pasta de culoare se așterne pe pânză cu parcimonie, aproape cu religiozitate, urmând un ritm intern în consonanță cu marile cicluri cosmice ale naturii. (…)
Fără a avea pretenția de exhaustivitate, aceea de „catalogue raisonné”, volumul de față restituie, în premieră, anvergura operei unui artist vizual român a cărui activitate – acoperind a doua jumătate a secolului XX și primele decenii ale secolului XXI – merită cu certitudine o mai bună cunoaștere, atât din partea specialiștilor, cât și a publicului amator de artă, căci poartă nobila amprentă a autencității.
Eduard Andrei
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
