Dosar Symbio

Dimensiunea morală a existenţei umane. O cercetare ontologică (e-book)

Dosar viu Paideia Symbio

Ce este morala şi cum este ea posibilă? În ce constă forţa ei socială şi care sunt limitele ei? Cercetarea etică a fost de timpuriu confruntată cu aceste întrebări. Şi orice privire retrospectivă asupra dezvoltării conştiinţei-de-sine a lumii, în lungul drum istoric al autoreproducerii ei, poate observa cu relativă uşurinţă că gândirea filosofică nu a omis să şi le pună, cu deosebire în fiecare din epocile de mari frământări sociale şi de cotituri istorice revoluţionare. Cum sunt posibile trecerile, dereglările în sistemele morale dominante ale unei epoci istorice, deprecierea unor deprinderi, elaborarea critică a unor alternative, confruntarea şi conflictul în planul obiceiurilor ca stări existenţiale, ca opţiuni la modul de viaţă, înainte ca ele să se fi constituit ca elaborări gândite şi conceptualizate, deşi însăşi originarea lor spontană indică lucrarea unei gândiri şi exprimarea nemijlocită a unei cunoaşteri? Acest volum reprezintă creaţia originală a lui Niculae Bellu întreprinsă între anii 1960-1989 prin care a reuşit să formuleze, pentru prima dată în literatura noastră filosofică, o schiţă lărgită a unui demers ontologic în etică.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9789735967628

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.