Dosar Symbio

Descifrarea sufletului in De Anima (Aristotel)

Dosar viu Paideia Symbio

Sufletul este o calitate particulară a naturii, este o formă desăvârşită, este un cumul de metamorfozare din corpul vieţuitoarelor, plante şi animale, este o calitate prezentă în fiinţa umană. Relaţia între suflet şi corp, în perspectiva lui Aristotel, este o autoritate a celor mai generale relaţii dintre formă şi materie, și ambele însufleţesc corpul, sufletul fiind o manifestare particulară a materiei, provenită de la δημιουργώ.

„Cartea Anei Tomas, doctor în filosofie și specialist recunoscut în mediile intelectuale de la noi și din afară, ca o autentică interpretă a filosofiei clasice grecolatine, nu se dorește, cu toate acestea, a fi o incursiune exhaustivă asupra întregii opere a renumitului gânditor din Stagira. Cu modestie și precauție, fină și adânc cunoscătoare a limbii eline în expresia sa filosofică, de la presocratici la Platon și Aristotel, Ana Tomas se oprește însă numai asupra unui op aristotelian, cel dedicat definirii Sufletului.

Autoarea, încearcă să pună în relație surse diferite de gândire și expertiză care merg de la teologia creștină, la știința modernă, la psihologia contemporană. În fapt, sufletul este marca omului ca ființă rațională, iar raționalitatea și iraționalitatea omului sunt date constitutive ale comportamentului omului dintotdeauna”   Vasile Morar

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9786067482171

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.