Conjecturi urbane. Raţionalism critic în urbanism şi arhitectură

Urbanismul, ca artă a construirii oraşelor, are o istorie milenară, în acest sens el împărtăşind mai multe asemănări decât deosebiri cu arhitectura. Ca planificare însă, istoria sa întinde doar cu puţin mai mult spaţiul unui veac.

Pornind de la întrebarea „Până unde a fost raţionalismul critic înţeles de teoreticienii planificării și ce au lăsat aceştia pe afară?”,  Sebastian Boţic propune, în acest volum,  o redeschidere a dosarul urbanismului, în încercarea de surprinde importanța teoriei unificatoare în planificare.

„Astăzi, peisajul teoriei urbane este de o fermecătoare eterogenitate. De la enunţarea provocărilor postmoderne (Sandercock, 1998) și până la ştergerea oricăror graniţe conceptuale caracteristică pragmatismului critic (Throgmorton, 1997), de la evazivitatea terminologică a teoriilor capitalului social (Briggs, 1997) până la militantismul planificării feministe (Ritzdorf, 1995), spaţiul teoriei de urbanism este saturat de întretăierea unor direcţii care par a-și fi făcut din divergenţă un ideal, din alteritate un imperativ”.

Sebastian Boţic