Conjecturi urbane. Raţionalism critic în urbanism şi arhitectură

Atât urbanistul cât și arhitectul fac în obiectul meseriei lor uz de raționalitate; există o rațiune evidentă în spatele secvenței de pași pe care ei o realizează. Dar pericolul specializării rezidă în efectele psihologice pe care acestea le incumbă, pentru că este extrem de ușor să cădem pradă mirajului după care cel ce știe ce să nu facă trebuie să dicteze ce se face. Atunci când urbaniștii se pronunță asupra problemelor orașului ei trebuie să rețină că se află în logica unui argument deschis, că există posibilitatea de principiu ca nespecialistul, simplul cetățean sau actor politic, să aibă dreptate. Arhitectul trebuie, de asemenea, să posede dispoziția de a concede că s-ar putea să se înșele. Ne propunem să redeschidem dosarul urbanismului şi să privim mai aproape superba strădanie pentru găsirea „pietrei filosofale”, teoria unificatoare în planificare. Considerăm că, indiferent dacă cititorul o va judeca ca obţinută, drumul spre ea este aventura care merită, cu orice preţ, întreprinsă. Itinerariul nostru ne va purta prin abordările şi teoriile esenţiale în spaţiul anglo-saxon. Din ele vom încerca întotdeauna să reţinem caracterul lor raţional. Vom analiza unde se apropie şi unde se despart de principiul raţionalităţii. Vom vedea cum ipotezele sunt propuse şi apoi criticate; vom asista la momentul aproape neverosimil al criticii care devine teorie şi care, la rândul ei, este criticată. În acest sens, cercetarea noastră poate fi privită ca o istorie a ideilor; ideea pe care o urmărim în toate contorsiunile, amendamentele şi reformulările ei este raţionalitatea. Conjectura noastră este însă structurată în jurul unei specii aparte a raţionalităţii. O raţionalitate capabilă însă să construiască poduri solide între urbanism şi ştiinţele sociale, un tip de raţionalitate ce poate să formeze o nouă metodă de predare a planificării, o raţionalitate ce ştie să ne apere împotriva arbitrariului şi uzului abuziv de autoritate. În fine, o raţionalitate ce va încerca să dea măsura unui nou model evolutiv al planificării. Raţionalismul critic, căci el este cel pe care-l vom urmări în toate articulaţiile sale, este cu asupra de măsură vital pentru înţelegerea unui noi tip de a practica planificarea.