Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin,
în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.
Dacă ar fi să-i dăm crezare (şi de ce n-am face-o?), Stalin a fost chiar dispus la un moment dat să se căsătorească cu ea. Era fiinţa în prezenţa căreia monstrul redevenea om.
Pe parcursul lecturii cititorul începe să o înţeleagă pe femeia Davâdova, să o compătimească şi să o admire pentru modul în care a făcut faţă încercărilor la care a fost supusă de-a lungul unei vieţi atât de zbuciumate, în umbra unui monstru cu chip de om. Poate că dacă ar fi văzut-o jucând pe scena Teatrului Mare şi cântând în rolurile feminine principale din Carmen, Aida, Demonul, Boris Godunov şi multe altele, s-ar fi îndrăgostit şi el de ea, precum toţi cei care au cunoscut-o!
Dr. Mihai Maxim
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
