Conceptul de intenţionalitate la Brentano

Antologia de față oferă publicului textul care, după expresia lui Wilhelm Baumgartner, a devenit locul clasic al teoriilor contemporane ale intenționalității. Este vorba de paragraful cinci din primul capitol al cărții a doua din Psihologia din punct de vedere empiric (1874), operă fundamentală a lui Brentano, a cărei problematică constituie o sursă majoră de inspirație pentru fenomenologia lui Husserl, pentru teoria obiectului a lui Alexius Meinong și, în zilele noastre, pentru filosofia minții.

Brentano este cunoscut mai ales pentru cercetarea și reintroducerea conceptului de intenționalitate – un concept derivat din filosofia scolastică –în cadrul filosofiei contemporane.

Brentano a definit intenționalitatea ca fiind principala caracteristică a fenomenelor mentale. Fiecare fenomen mental, fiecare act psihologic are conținut, este îndreptat către un obiect (obiectul intenționat). Fiecare credință, dorință etc. are un obiect. Proprietatea de a fi intenționat, de a avea un obiect intenționat, a fost trăsătura cheie pentru a distinge fenomenele psihologice și fenomenele fizice, deoarece, așa cum a subliniat Brentano, fenomenelor fizice le lipsea capacitatea de a genera intenționalitate originală.

Potrivit lui Bertano „fenomenul psihic” este alcătuit din două momente care nu pot fi concepute unu fără altul: obiectul actului psihic și relația sau orientarea actului spre acest obiect.

Despre obiectul actului psihic,  Brentano afirmă că inexistă intențional, că este obiectiv (obiectual) în act, că reprezintă obiectualitatea imanentă.

Pentru Brentano există trei clase fundamentale de acte psihice: reprezentările, judecățile și fenomenele emoționale – spre deosebire de tradiție, care reunea primele două clase într‑una singură, gândirea, pentru a separa, pe de altă parte, sentimentul și voința (Kant, de pildă). În ceea ce‑l privește pe Brentano, imposibilitatea trasării unei linii de separație clare între sentiment și voință constituie un argument suficient ca să considere că, în linii mari, relația intențională specifică celor două este de aceeași natură.