Ce este „luminarea”?Teze, definitii si semnificatii, editia a II-a revazuta -Alexandru Boboc

Plasată cronologic în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea și prima jumătate a sec. al XVIII-lea, Epoca Luminilor marchează o nouă dimensiune culturală, cu precădere, în spațiul european, prin noutatea preceptului de bază: supremația Rațiunii, în detrimentul tradiției, credințelor și simțurilor. Este o perioadă de timp în care omul examinează și redefinește realitatea cu ajutorul rațiunii critice, în încercarea de a evita eroarea și de a fundamenta noi formule de viață, întemeiate pe baze științifice.

Cartea are trei părți: I.Ce este luminarea?, II.Friedrich cel Mare și filosofia și III.Immanuel Kant. Ce înseamnă: a se orienta în gândire, la care se adaugă, la finalul lucrării și textul Filosofia în cultura „luminilor”. Cuprinde opinii și perspective – reprezentative pentru gândirea luminilor –  ale unor personalități ilustre, de origine germană,  precum Kant sau Schiller, care susțin o nouă formulă de viață și dezvoltare umană și valorizează, astfel, rolul rațiunii, al intelectului uman și al efortului științific întreprins de acest fenomen cultural numit „luminare”.

De pildă, Kant în articolul „Răspuns la întrebarea ce este luminarea?” pornind de la disputa Mendelssohn-Jacobi privind semnificația conceptului de rațiune, conchide că rațiunea „pură” este cea care „permite” orientarea (clară) în gândire:

 „Credinţa de raţiune, care se bazează pe nevoia folosirii ei în intenţie practică, ar putea fi numită un postulat al raţiunii; nu ca şi cum acesta ar fi o înţelegere care ar satisface certitudinea oricărei exigenţe logice, ci întrucât, după rangul ei, această considerare ca adevărat (dacă în om totul este bine făcut din punct de vedere moral) nu se situează după nici o ştiinţă, căci tot după rang este cu totul deosebită de aceasta. O credinţă pură de raţiune constituie astfel călăuza sau busola după care se orientează în escapadele sale raţionale în câmpul obiectelor suprasensibile gânditorul speculativ, dar omul cu raţiune comună, deci (moral) sănătoasă, poate să-şi jaloneze cum găseşte de cuviinţă calea sa atât teoretică, cât şi practică, în totalitatea scopurilor determinării sale; şi această credinţă de raţiune este şi aceea care trebuie pusă la baza oricărei alte credinţe, chiar a oricărei revelaţii” (p. 106).