Compilatori inspiraţi, chiar îndemânatici, talentaţi mânuitori – şi aici – ai cuvântului artistic, Negruzzi şi Kogălniceanu au realizat ceea ce acesta din urmă a intuit sau şi-au propus avangardist: alcătuirea în limba română a primului rudiment de vocabular al domeniului artei culinare. Căci din reţetele lor – nu încercăm să stabilim câte (şi care) provenite din bucătăria tradiţională autohtonă şi câte (şi care) din frecventarea aplicată a unor lucrări specializate, cu predilecţie nemţeşti şi franţuzeşti –, se poate desprinde o listă destul de generoasă de termeni specifici fiecare cu tocmeala lui, epuizând de mai multe ori literele alfabetului, fie el chirilic sau latin.
Actualizări ale autorului
Nu există încă actualizări publicate.
Anexe documentare
Nu există încă anexe publicate.
Dosar de presă
Nu există încă materiale de presă publicate.
Evenimente și dezbateri
Nu există încă evenimente publicate.
Contribuții ale cititorilor
Nu există încă contribuții aprobate.
Trimite o contribuție pentru această carte
Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.
