Borges – Charlas. CONFERINTE (6 vol.)

În „Cărțile și noaptea”, exegeza dantescă se împletește permanent cu proiecția borgesiană a ideilor predilecte și a preocuparilor obsedante: firul necontenit depănat al celor „O mie și una de nopți, budismul, poezia, Kaballa, orbirea, mereu cu accente noi, cu noi mărturisiri biografice sau cu mărturisiri de credință, același si totuși altul, ori altul și totuși același, precum necontenit schimbătorul Heraclit. Îl recunoaștem cu bucurie în câteva accente esențiale: visul ca activitate estetică, Buddha care face minuni «din delicatețe» pentru a nu aduce nimănui vreun afront, frumusețea ca senzație fizică, poezia aflată la întâlnirea cititorului cu cartea, mai curând în rugăciuni decât în bibliografii, Kaballa ca metaforă a gândirii. În sfârșit, spre final, o mărturisire directă: ca profesor de literatură engleză, s-a ferit să încarce memoria studenților cu nume și date și a încercat, în schimb, să-i învețe să îndrăgească literatura. Pentru că literatura nu este în fond altceva decât un act de iubire. (Andrei Ionescu)