Arhitectura care nu exista (imaginar, virtual, utopie)

Cum a îmbogățit și a susținut imaginarul mitul oraşului? Ce reprezintă orașul din perspectivă utopică? Care  este rolul clasicului în procesul evolutiv al arhitecturii? Pornind de la aceste întrebări, acest volum va veni în întâmpinarea orizontului de aşteptare al cititorului român interesat de utopie şi istoria imaginarului, într-o vreme când prăbuşirea distopiilor sociale şi a utopiilor, deopotrivă, ar putea îndemna la „realism”.

Potrivit lui Augustin Ioan „aşezarea umană este deopotrivă despărţită de haosul asemantic înconjurător prin ordine urbană şi unită cu regiunile cosmice transcendente prin intermediul Centrului de autoritate sacră şi/sau mundană”.

„Utopiile sociale privesc oraşul ca pe un vehicul. Oraşul este secund şi o consecinţă a reformării societăţii. Dacă, şi numai dacă, aceasta este vindecată, societatea poate atinge plenitudinea într-un oraş ideal. În aceste utopii, arhitectura oraşului nu este parte din discurs, ci va deriva cu necesitate dintr-o realitate comunitară superioară. Oraşul este deci o consecinţă a societăţii ideale care îl va genera şi locui deodată”.