Arhitect sub comunism

Potrivit autorului, această lucrare „încearcă să arate, dintr-o experienţă personală, cum un act inteligent de colaborare pentru ridicarea unei construcţii, satisfacerea unor programe necesare evoluţiei societăţii, într-o lume vie, în mişcare, au fost pervertite de un regim abuziv, acultural, chiar ostil societăţii în ansamblu şi individului ca persoană. Un astfel de regim a creat de cele mai multe ori arhitectură anacronică, rebut şi regres cultural”.

Autor al multor lucrări de arhitectura din București și din țara, al unor recenzii și articole de specialitate, arhitectul Ion Mircea Enescu ne prezintă cursurile și profesorii studenției sale, ipostazele de lucru din perioada comunistă și – pentru prima dată în paginile unei cărți – Tabăra de creație de la Costinești, ansamblul artistic de acolo, dispărut din neglijența și lipsa de răspundere.

 „Arhitectura, ca şi celelalte profesiuni creatoare, a avut întotdeauna şi vocaţia de a forma gustul public, de a iniţia şi a obişnui cu expresia inovatoare, în evoluţia inexorabilă a culturii. în comunism până şi această vocaţie a fost amendată: a mers în vădit răspăr în exacerbatele perioade ale realismului socialist şi ale marilor ctitorii ceauşiste, iar în locuirea urbană (începuse şi cea rurală) a produs tristele cartiere socialiste, cu acel iz de penitenciar-cazon şi cu puţine formule-clişeu de exprimare. Ne-am obişnuit până acum, şi încă pentru multă vreme, cu urâtul la scară mare al Casei Scânteii şi al Casei Poporului. Exemple de inadvertenţă monstruoasă, care au fracturat sub comunism evoluţia firească a arhitecturii româneşti”.