Dosar Symbio

ANESTETICA – Arhitectura ca anestezic

Dosar viu Paideia Symbio

Gândirea europeană a generat diverse direcții de estetizare a lumii. Totul a fost supus acestui proces: politicul, societatea, arhitectura etc.  Potrivit autorului, „într-o lume în care „adevărul” nu este decât o iluzie, adevărul însuşi poate fi limitat şi distorsionat pentru a valida mitologia istoriei. (…) Lumea a fost estetizată şi apoi inestetizată şi golită de orice înţeles. Se pare că această condiţie nu este nicăieri mai bine marcată decât în paginile lucioase ale revistelor noastre de arhitectură şi pe domeniile influenţate de modă ale şcolilor noastre de arhitectură.(…)Seducţia imaginii acţionează împotriva oricărui simţ fundamental de angajare socială. Arhitectura este potenţial compromisă pe acest tărâm estetizat. S-ar părea că arhitecţii sunt cei mai susceptibili faţă de o estetică ce fetişizează imaginea efemeră, membrana de suprafaţă”.

 

Colecția Studii Imaginate aduce în atenția cititorului diferite problematici și perspective privind modul în care arhitectura a influențat și s-a dezvoltat în cadrul culturii europene și a celei  românești. Autorul propune o incursiune în istoria gândirii europene și analizează modul în care s-a articulat estetizarea în lumea modernă, precum și evoluțiile și involuțiile ulterioare ale acestui proces.

Potrivit autorului, lumea imaginară, în actualul context, a devenit suport pentru lumea reală.

Dosar Symbio

în pregătire
ISBN: 9789739368530

Cumpără / vezi cartea pe Paideia.ro

Actualizări ale autorului

Nu există încă actualizări publicate.

Anexe documentare

Nu există încă anexe publicate.

Dosar de presă

Nu există încă materiale de presă publicate.

Evenimente și dezbateri

Nu există încă evenimente publicate.

Contribuții ale cititorilor

Nu există încă contribuții aprobate.

Trimite o contribuție pentru această carte

Poți trimite comentarii, corecturi, completări bibliografice, documente sau sugestii. Contribuțiile sunt moderate de editură înainte de publicare.