Fenomenologia spiritului

Sub atenta îndrumare a acad. Alexandru Surdu, Dragoș Popescu prezintă și explică concepția lui Hegel asupra spiritului, într-un limbaj accesibil tuturor celor care doresc să înțeleagă monumentala operă a filosofului.

 Prefața este textul de început al Fenomenologiei Spiritului și prezintă clarificările lui Hegel asupra  sistemului său de gândire. Din acest motiv este și un text de referintă, important pentru înțelegerea filosofiei hegeliene, dar și un element de legătură între Fenomenologie și celelalte scrieri ale gânditorului german. Urmează Introducerea, care descrie strict problema cunoașterii și a semnificației sale pentru conștiință. Rezumantiv, lucrarea este structurată pe următoarele coordoante tematice:Certitudinea sensibilă, adică Aceasta și Părere; Percepția, adică lucrul sau iluzia;Forță și intelect, fenoment și lumea suprasensibilă;Adevărul certitudinii de sine;Certitudine și adevăr al rațiunii, Spirit, Religie și Cunoașterea absolută.

 I.Certitudinea sensibilă, adică Aceasta și Părere: în această secțiune, Hegel prezintă punctul originar al cunoașterii, altfel spus, punctul de plecare care va duce la cunoașterea absolută.

II. Percepția, adică lucrul sau iluzia: Hegel, în această etapă a analizei sale, descrie momentul în care conștiința este capabilă să identifice lucrul.

III. Forță și intelect, fenoment și lumea suprasensibilă: în acest stadiu al cunoașterii, potrivit autorului, conștiința identifică gândul pur, necondiționat.

IV. Adevărul certitudinii de sine: marchează momentul în care conștiința de sine se unește cu ea însăși: „Independența conștiinței-de-sine se câștigă prin luptă, nu este dată. Poate părea un punct de vedere inacceptabil azi, când libertatea individului este garantată de legi încă de la venirea sa pe lume. S-ar putea obiecta că asemenea recunoaștere este caracteristică unor epoci întunecate ale omenirii, pe care un Hobbes de pildă le descria prin expresia homo homini lupus. Dar, dacă privim mai îndeaproape, vom vedea că garanțiile despre care a fost vorba numai atenuează conflictul, stabilind reguli ale desfășurării lui și limitând mijloacele care pot fi utilizate. Ele nu recunosc din capul locului conștiințe-de-sine, ci posibilități de realizare a lor. Mai mult, sunt situații excepționale care slăbesc regulile și anulează chiar limitele”.

V. Certitudine și adevăr al rațiunii

„Rațiunea este certitudinea conștiinței de a fi orice realitate: în acest fel enunță idealismul conceptul rațiunii”. (FS 140; PhG 133).

VI.Spiritul

„Rațiunea este spirit, întrucât certitudinea de a fi orice realitate s-a ridicat la adevăr și ea este conștientă de ea însăși ca fiind lumea ei, și este conștientă de lume ca fiind ea însăși” (FS 253; Phg 238)

VII.Religia

 „Aspectul determinat al religiei extrage pentru spiritul ei real, din aspectele fiecăruia dintre momentele sale, pe acela care corespunde acestui aspect. Determinația unică a religiei pătrunde prin toate laturile existenței sale reale și le impregnează cu aceeași pecete comună”.

VIII. Cunoașterea absolută

 „Lucrul este Eu; de fapt, în această judecată infinită lucrul este suprimat; el nu este nimic în sine. El nu are semnificație decât în relația, numai prin Eu și prin relația lui față de aceasta.”  

( FS 453; PhG 423)